Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 515 din 14 mai 2008 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, precum şi alte acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, precum şi a tarifelor aferente acestora pentru anul 2008

Articolul 14

Articolul 14

Art. 14 din HOTĂRÂRE nr. 515 din 14 mai 2008 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, precum şi alte acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, precum şi a tarifelor aferente acestora pentru anul 2008

(1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

a) mișcarea porcinelor vii din exploatațiile nonprofesionale în alte localități decât localitatea de origine, indiferent de scop, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, precum și cu confiscarea porcinelor;

b) transportul de porcine vii fără certificat sanitar-veterinar de sănătate și formular de mișcare, cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei, precum și cu confiscarea porcinelor;

c) comercializarea cărnii, a produselor, a subproduselor și a deșeurilor rezultate de la porcine din exploatațiile nonprofesionale, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, precum și cu confiscarea acestora;

d) introducerea în unitățile de abatorizare a porcinelor vii provenite din exploatații nonprofesionale, cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei, precum și cu confiscarea întregii cantități de carne proaspătă și a subproduselor obținute în urma tăierii;

e) introducerea în unitățile de procesare a cărnii proaspete și subproduselor, provenite de la porcinele din exploatațiile nonprofesionale, cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei, precum și cu confiscarea acestora;

f) nerespectarea prevederilor legale de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciți și de către medicii veterinari oficiali din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în aplicarea măsurilor de control al pestei porcine clasice, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;

g) neefectuarea vaccinărilor pentru pesta porcină clasică de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, precum și confirmarea frauduloasă a efectuării acesteia de către medicii veterinari oficiali din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, cu amendă de la 40.000 lei la 50.000 lei;

h) neasigurarea corespunzătoare a spațiilor etanșe pentru depozitarea temporară a cadavrelor de porcine de către proprietarii exploatației de animale înregistrate/autorizate sanitar-veterinar, în vederea colectării și transmiterii acestora la o unitate de neutralizare a subproduselor de origine animală autorizată sanitar-veterinar, astfel încât să se evite apariția oricărui risc de difuzare a unor boli infectocontagioase, cu amendă în valoare de 3.000 lei.

(2) Contravenția prevăzută la alin. (1) lit. d) se sancționează, pe lângă amenda contravențională și confiscarea, cu suspendarea autorizației sanitar-veterinare de funcționare a unității de abatorizare pentru o perioadă de la 3 la 6 luni, în condițiile în care fapta a fost săvârșită a doua oară în decurs de 6 luni de la aplicarea amenzii contravenționale.

(3) Contravenția prevăzută la alin. (1) lit. e) se sancționează, pe lângă amenda contravențională și confiscarea, cu suspendarea autorizației sanitar-veterinare de funcționare a unității de procesare pentru o perioadă de la 3 la 6 luni, în condițiile în care a fost săvârșită a doua oară în decurs de 6 luni de la aplicarea amenzii contravenționale.

(4) Uciderea și distrugerea porcinelor vii, a cărnii, a produselor și a subproduselor de origine animală confiscate se realizează prin sistemul oficial de ecarisare, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

(5) Cheltuielile care derivă din aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (4) sunt suportate de către persoana fizică sau juridică ale cărei porcine vii, carne, produse și subproduse de origine animală au fost confiscate, ucise și distruse.

(6) Nerespectarea prevederilor legale de către personalul autorităților și instituțiilor publice prevăzute în anexa care face parte integrantă din Programul strategic privind monitorizarea, controlul și eradicarea pestei porcine clasice în România în anul 2008, implicat în aplicarea măsurilor de control al pestei porcine clasice, atrage, după caz, răspunderea administrativă, contravențională sau penală a acestuia.

(7) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (1) se face de către inspectorii autorității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor competente, iar aplicarea sancțiunii se face de către directorul executiv al direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, prin rezoluție scrisă pe procesul-verbal de constatare a contravenției.

(8) Directorul executiv al direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București are obligația de a înștiința birourile unice din cadrul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale sau, după caz, autoritățile administrației publice locale care au autorizat funcționarea operatorului economic despre aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (2) și (3).

(9) Sancțiunile contravenționale prevăzute de prezenta hotărâre se aplică atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice.