Articolul 5
Art. 5 din REGULAMENT nr. 23 din 14 decembrie 2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii
- Capitolul II Fondurile proprii la nivel individual
- Secţiunea 1
Pentru determinarea nivelului fondurilor proprii de nivel 1 se vor deduce următoarele elemente:
a) valoarea de înregistrare în contabilitate (cost de achiziție) a acțiunilor proprii și a altor instrumente proprii de capital, deținute de instituția de credit;
b) obligațiile casei centrale față de cooperativele de credit afiliate reprezentând diferențe rămase de regularizat ca urmare a recalculării la sfârșitul exercițiului financiar a valorii participațiilor acestora la capitalul social al casei centrale;
c) sumele reprezentând contravaloarea părților sociale aferente aportului cooperativelor de credit la capitalul social al casei centrale la care sunt afiliate, în cazul în care aceste cooperative participă la un proces de fuziune sau de divizare de rețele cooperatiste, în urma căruia vor părăsi rețeaua, sau în cazul în care casa centrală a hotărât dizolvarea lor, urmată de lichidare. Sumele vor fi deduse începând cu data hotărârii consiliului de administrație al casei centrale cu privire la încetarea calității de cooperativă de credit afiliată la respectiva casă centrală;
d) rezultatul reportat, reprezentând pierdere; e) pierderea perioadei curente înregistrată până la data determinării fondurilor proprii;
f) valoarea de înregistrare în contabilitate a imobilizărilor necorporale;
g) alte elemente deductibile din fondurile proprii de nivel 1 stabilite în conformitate cu prevederile art. 26.