Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 1.042 din 7 aprilie 2008 privind aprobarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale privind activitatea de privatizare pe anul 2008
(1) Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai printr-o modificare a prezentului ordin.
(2) În cazul în care în execuția bugetului de venituri și cheltuieli se înregistrează nerealizări ale veniturilor totale aprobate, Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale va efectua cheltuieli totale proporțional cu gradul de realizare a veniturilor totale.