Începe proba gratuită

ORDIN nr. 46 din 8 mai 2008 pentru modificarea Contractului-cadru de distribuţie a gazelor naturale şi modificarea şi completarea Condiţiilor generale de contractare a serviciilor de distribuţie a gazelor naturale

Articolul II

Articolul II

Art. II din ORDIN nr. 46 din 8 mai 2008 pentru modificarea Contractului-cadru de distribuţie a gazelor naturale şi modificarea şi completarea Condiţiilor generale de contractare a serviciilor de distribuţie a gazelor naturale

Condițiile generale de contractare a serviciilor de distribuție a gazelor naturale, aprobate prin Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 309/2005, , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La capitolul I "Cerințe generale", punctele 2 și 3 se modifică și vor avea următorul cuprins:

"2. Cantitatea de gaze naturale, exprimată în unități de energie, distribuită conform programului de distribuție, stipulat ca anexă la contractul de distribuție a gazelor naturale, va fi asigurată de către beneficiar în punctele de predare/preluare comercială de la intrarea în sistemul de distribuție a gazelor naturale, în condiții de calitate corespunzătoare reglementărilor în vigoare, urmând să fie livrată în aceleași condiții la locul de consum stipulat în contract.

3. Măsurarea cantității de gaze naturale se face continuu, la punctul de livrare, prin intermediul contoarelor/sistemelor și echipamentelor de măsurare, cu respectarea condițiilor prevăzute de reglementările în vigoare."

2. La capitolului II "Drepturile și obligațiile distribuitorului" punctul 1 litera C, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) nerespectarea programului de distribuție a gazelor naturale, anexa nr. 1 la contractul de distribuție a gazelor naturale - clauze specifice de contractare, în cazul locului de consum al beneficiarului încadrat în categoriile de consumatori B4 - B6; în acest caz, limitarea va fi aplicată pentru locul de consum unde s-a constatat depășirea;".

3. La capitolul II punctul 1 litera D, literele a) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"a) nerespectarea programului de distribuție a gazelor naturale, anexa nr. 1 la contractul de distribuție a gazelor naturale - clauze specifice de contractare, în cazul locului de consum al beneficiarului încadrat în categoriile de consumatori B4 - B6; în acest caz, întreruperea va fi aplicată pentru locul de consum unde s-a constatat depășirea;

........................................................................

c) neprezentarea actelor doveditoare privind asigurarea funcționării în condiții tehnice de siguranță a instalațiilor de utilizare, în conformitate cu prevederile normativelor tehnice;".

4. La capitolul II punctul 1 litera D, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:

"l) neasigurarea condițiilor de calitate prevăzute de normele tehnice aplicabile, pentru cantitățile de gaze naturale, exprimate în unități de energie, livrate de beneficiar la intrarea în sistemul de distribuție."

5. La capitolul II punctul 1, litera E se modifică și va avea următorul cuprins:

"E. să aibă acces la echipamentele de măsurare a volumelor de gaze naturale livrate și la aparatele utilizate pentru determinarea puterii calorifice superioare a gazelor naturale livrate, amplasate pe proprietatea consumatorului, care servesc la decontarea cantităților de gaze naturale livrate, exprimate în unități de energie, în vederea verificării periodice, pe bază de program convenit de părți sau ori de câte ori este necesar."

6. La capitolul II punctul 2, literele b), c), f), i), j), l) și m) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"b) să precizeze pe factura emisă data limitării/întreruperii/reluării prestării serviciilor de distribuție, rezilierii contractului, precum și cota majorărilor de întârziere percepute ca efect al neachitării contravalorii serviciilor de distribuție;

c) să rezerve beneficiarului, pentru fiecare loc de consum, capacitatea contractată, în vederea distribuirii cantităților de gaze naturale convenite de părți, exprimate în unități de energie;

.........................................................................

f) să verifice și să întrețină periodic contoarele/sistemele de măsurare a gazelor naturale, precum și aparatele utilizate pentru determinarea puterii calorifice superioare a gazelor naturale livrate la termenele stabilite prin reglementările metrologice în vigoare sau ori de câte ori este necesar; distribuitorul va suporta toate cheltuielile operațiunilor de verificare/înlocuire/reparare a contoarelor/sistemelor de măsurare a gazelor naturale, precum și a aparatelor utilizate pentru determinarea puterii calorifice superioare a gazelor naturale livrate, aflate în proprietatea distribuitorului, cu excepția situațiilor în care deteriorarea constatată la acestea se datorează beneficiarului sau consumatorului eligibil, client al acestuia sau unui terț;

.......................................................................

i) să asigure parametrii de debit și presiune ai gazelor naturale distribuite, în conformitate cu prevederile contractului de distribuție a gazelor naturale;

j) să permită beneficiarului accesul la contoarele/echipamentele de măsurare utilizate la decontare, în vederea citirii acestora, în conformitate cu reglementările în vigoare;

..........................................................................

l) în condițiile permiterii accesului de către beneficiar, să reia prestarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale către beneficiar, în termen de maximum 24 de ore de la data încetării motivelor întreruperii sau, după caz, de la data la care distribuitorul este informat cu privire la încetarea motivului întreruperii, cu excepția următoarelor situații:

- încetarea valabilității contractului de distribuție a gazelor naturale;

- consum fraudulos de gaze naturale;

m) să recalculeze consumul de gaze naturale, atunci când se constată defectarea contoarelor/sistemelor/echipamentelor de măsurare, în conformitate cu modul de recalculare a consumului de gaze naturale ca urmare a defectării aparatelor de măsură, potrivit reglementărilor în vigoare, precum și în situația în care se constată defectarea aparatelor de determinare a puterii calorifice superioare a gazelor naturale livrate, în conformitate cu legislația în vigoare;".

7. La capitolul II punctul 2, după litera n) se introduc două noi litere, literele o) și p), cu următorul cuprins:

"o) să pună la dispoziția beneficiarului lista serviciilor care pot fi prestate și care nu sunt cuprinse în tariful de distribuție perceput în baza contractului de distribuție a gazelor naturale;

p) să întrerupă sau să limiteze prestarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale, la solicitarea scrisă a beneficiarului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; în acest caz, beneficiarul va preciza locul de consum unde solicită limitarea/întreruperea prestării serviciilor de distribuție."

8. La capitolul III "Drepturile și obligațiile beneficiarului" punctul 1, literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"b) să conteste în mod justificat datele privind cantitățile de gaze naturale, exprimate în unități de energie, distribuite de către distribuitor și măsurate la locul de consum stabilit prin contractul de distribuție a gazelor naturale;

c) să solicite distribuitorului întreruperea distribuției gazelor naturale, printr-o notificare transmisă acestuia cu minimum 5 zile calendaristice înainte de data întreruperii, precizând totodată și data reluării serviciului de distribuție;".

9. La capitolul III punctul 1, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

"d) să solicite prestarea altor servicii care nu sunt cuprinse în tariful de distribuție perceput în baza contractului de distribuție a gazelor naturale."

10. La capitolul III punctul 2, literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"b) să asigure cantitățile de gaze naturale exprimate în unități de energie, ce urmează a fi distribuite, potrivit programului de distribuție - anexă la contractul de distribuție a gazelor naturale, în conformitate cu dispozițiile referitoare la condițiile de calitate prevăzute în normele tehnice aplicabile;

c) să informeze distribuitorul, cu minimum 15 zile lucrătoare înainte de începerea lunii de livrare, în ceea ce privește cantitățile de gaze naturale exprimate în unități de energie, pe care acesta urmează să le distribuie, în limita capacității contractate, conform programului de distribuție, în cazul consumatorilor încadrați în categoriile de consumatori B4 - B6;".

11. La capitolul III punctul 2, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:

"f) să solicite distribuitorului întreruperea distribuției gazelor naturale, în cazul în care întreruperea este legată de funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor."

12. La capitolul IV "Condiții de prestare a serviciului de distribuție a gazelor naturale", punctele 2 și 3 se modifică și vor avea următorul cuprins:

"2. Beneficiarul poate solicita modificarea programului de distribuție, în limita capacității rezervate; modificările aduse acestuia vor putea fi convenite de către părți în termen de o zi lucrătoare de la data solicitării.

3. La solicitarea distribuitorului, beneficiarul va prezenta nominalizările/renominalizările aprobate de operatorul Sistemului național de transport al gazelor naturale care să justifice solicitarea efectuată."

13. La capitolul V "Răspunderea contractuală", punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

"2. Nivelul daunelor-interese prevăzute la pct. 1 nu va putea fi inferior unei valori egale cu echivalentul contravalorii cantității de gaze naturale, exprimată în unități de energie, la momentul constatării consumului fraudulos, calculată la debitul maxim instalat, pentru 24 de ore, pe o perioadă de 3 luni."

14. La capitolul VII "Notificări", punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"1. Cu excepția modificărilor și/sau completărilor Condițiilor generale prin ordin al președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei toate notificările se vor transmite în scris, prin remitere directă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin fax, cu confirmare de primire."

15. Capitolul IX "Dispoziții finale" se modifică și va avea următorul cuprins:

"Termenii utilizați sunt definiți în anexa «Definirea unor termeni», care face parte integrantă din prezentele condiții, în , cu modificările și completările ulterioare, precum și în celelalte reglementări în vigoare."

16. Anexa "Definirea unor termeni" la Condițiile generale de contractare a serviciilor de distribuție a gazelor naturale se înlocuiește cu anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.