Începe proba gratuită

LEGE nr. 89 din 8 aprilie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe

Articolul II

Articolul II

Art. II din LEGE nr. 89 din 8 aprilie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe

(1) Locuințele pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiții la nivel național, în conformitate cu prevederile privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările și completările ulterioare, care au fost recepționate și înregistrate ca mijloace fixe în proprietatea publică a unităților administrativteritoriale până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția celor construite și destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialiști din învățământ sau sănătate, trec, în condițiile legii organice, în proprietatea privată a statului și rămân în administrarea consiliilor locale din raza administrativ-teritorială în care își exercită autoritatea.

(2) Locuințele construite și destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialiști din învățământ sau sănătate prin programe de investiții la nivel național, în conformitate cu prevederile , cu modificările și completările ulterioare, care au fost recepționate și înregistrate ca mijloace fixe în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și terenul aferent acestora, după caz, trec, în condițiile legii organice, în proprietatea publică a statului și în administrarea autorităților administrației publice centrale din domeniul învățământului, respectiv din domeniul sănătății sau în administrarea unor unități aflate în subordinea ori sub coordonarea acestor autorități, potrivit legii.

(3) Locuințele pentru tineri destinate închirierii, aflate în curs de execuție prin programe de investiții în conformitate cu prevederile , cu modificările și completările ulterioare, care nu au fost recepționate și nu au fost înregistrate ca mijloace fixe până la data intrării în vigoare a prezentei legi, urmează regimul juridic prevăzut de , cu modificările și completările ulterioare, așa cum a fost modificată și completată prin prezenta lege. Reglementarea regimului juridic al terenurilor aferente locuințelor se realizează în mod corespunzător, potrivit legii.