Articolul UNIC
Art. UNIC din DECRET nr. 21 din 17 ianuarie 1949 pentru declararea de utilitate publică şi exproprierea Întreprinderii "Munisport" şi a imobilului situat în Bucureşti, aleea Tonola nr. 19
Se declară de utilitate publică și se expropriază, în favoarea Statului, întreprinderea "Munisport", Fabrică de cartușe de vînătoare S.A., cu sediul în București, aleea Tonola nr. 19.
De asemenea se declară de utilitate publică și se expropriază, în favoarea Statului, imobilul din aleea Tonola nr. 19, teren cca. 1.971 mp, cu construcțiile existente pe el, proprietatea Teodorini, cu următoarele vecinătăți: la Nord cu proprietatea Olga Teodorini, la Sud cu proprietatea Fasky, Maria Păduranu și Ion Colbuz, la Est cu str. Barbu Văcărescu, la Vest cu aleea Tonola.
Întreprinderea și imobilul expropriate potrivit alineatelor de mai sus se dau în folosința Ministerului Silviculturii.