Articolul 4
Art. 4 din REGULAMENTUL nr. 2 din 17 martie 2008 pentru implementarea Directivei 2007/16/CE privind punerea în aplicare a Directivei 85/611/CEE privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), în ceea ce priveşte clarificarea anumitor definiţii
(1) În aplicarea prevederilor , instrumentele pieței monetare care sunt lichide reprezintă instrumentele financiare care pot fi vândute cu costuri limitate într-o perioadă de timp relativ scurtă, ținându-se seama de obligația OPCVM de a răscumpăra titlurile de participare la cererea oricărui deținător de titluri de participare.
(2) În aplicarea prevederilor , instrumentele pieței monetare cu o valoare ce poate fi precis determinată în orice moment reprezintă instrumentele financiare pentru care sunt disponibile sisteme de evaluare exacte și de încredere care îndeplinesc următoarele criterii:
a) permit OPCVM să calculeze valoarea activului net corespunzătoare valorii la care instrumentul financiar deținut în portofoliu ar putea fi schimbat între părți doritoare, aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții caracterizate prin independența părților;
b) se bazează fie pe datele pieței, fie pe modele de evaluare, incluzând sisteme bazate pe costuri amortizate.
(3) Criteriile prevăzute la alin. (1) și (2) sunt considerate ca fiind îndeplinite în cazul instrumentelor financiare tranzacționate de regulă în cadrul pieței monetare, în sensul , și care sunt admise sau tranzacționate pe o piață reglementată, în conformitate cu art. 101 alin. (1) lit. a) sau b), cu excepția cazului în care OPCVM deține informații care ar conduce la o concluzie diferită.