Articolul 3
Art. 3 din REGULAMENTUL nr. 2 din 17 martie 2008 pentru implementarea Directivei 2007/16/CE privind punerea în aplicare a Directivei 85/611/CEE privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), în ceea ce priveşte clarificarea anumitor definiţii
(1) În aplicarea prevederilor , prin instrumente ale pieței monetare se înțeleg următoarele:
a) instrumente financiare admise la tranzacționare sau tranzacționate pe o piață reglementată în conformitate cu ;
b) instrumente financiare care nu sunt admise la tranzacționare.
(2) Prin instrumente tranzacționate de regulă în cadrul pieței monetare se înțeleg instrumentele financiare care îndeplinesc unul dintre următoarele criterii:
a) au o maturitate la emitere de până la 397 de zile, inclusiv;
b) au o scadență reziduală de până la 397 de zile, inclusiv;
c) sunt supuse unor modificări regulate ale randamentului, conform condițiilor pieței monetare, cel puțin o dată la 397 de zile;
d) profilul de risc al acestora, incluzând riscurile de credit și de rată a dobânzii, corespunde profilului de risc aferent instrumentelor financiare care au o scadență, în conformitate cu lit. a) sau b), ori sunt supuse unei modificări a randamentului, în conformitate cu lit. c).