Articolul I
Art. I din HOTĂRÂRE nr. 111 din 26 februarie 2008 privind modificarea şi completarea Normelor de reprezentare a auditorilor financiari la conferinţele Camerei Auditorilor Financiari din România
Normele de reprezentare a auditorilor financiari la conferințele Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobate prin , , cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 13, alineatul (1) se completează cu următoarea teză:
"În cazul în care mai mulți candidați obțin același număr de voturi, dar numărul de locuri de ocupat este inferior numărului acestora, toți candidații respectivi sunt declarați aleși."
2. La articolul 15, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) În cazul în care din cauza numărului mare de voturi de numărat comisia de alegeri estimează că timpul necesar numărătorii voturilor și stabilirii rezultatelor alegerilor va depăși ora anunțată de finalizare a ședinței, va decide și anunța participanții că rezultatele alegerilor li se vor aduce la cunoștință prin afișare pe site-ul CAFR, făcând mențiune despre această situație în procesul-verbal; afișarea are loc în ziua lucrătoare imediat următoare celei în care s-a desfășurat ședința de alegeri."
3. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 16. - (1) Orice contestații cu privire la desfășurarea alegerilor se depun și se înregistrează la secretariatul CAFR, în termen de 24 de ore de la anunțarea sau afișarea rezultatelor alegerilor. Contestațiile se depun în formă letrică și trebuie semnate de persoanele care le-au formulat.
(2) Contestațiile se soluționează de către comisia prevăzută la art. 11, în termen de 48 de ore de la înregistrare."