Articolul 21
Art. 21 din LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
- Titlul I Alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
- Capitolul III Secţiile de votare şi birourile electorale ale secţiilor de votare
(1) Partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri conform prezentului titlu, precum și candidații independenți pot contesta modul de formare și componența birourilor electorale, în cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de constituire sau, după caz, de completare a acestor birouri.
(2) Contestațiile se depun la și se soluționează de către organismul electoral constituit la nivelul imediat superior celui la care funcționează biroul la care se referă contestația sau de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul în care contestația se referă la Biroul Electoral Central, în termen de cel mult două zile de la înregistrare. Decizia organismului electoral sau, după caz, hotărârea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă.
Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 2 al , .