Articolul 3
Art. 3 din ORDIN nr. 91 din 11 februarie 2008 privind modalitatea de acordare a plăţilor tranzitorii pentru tomate destinate procesării şi aprobarea prim-procesatorilor
(1) În situația în care beneficiarul este membru al unui grup de producători recunoscut preliminar sau al unei organizații de producători, acesta poate fi reprezentat în contractul de livrare de persoana juridică în cauză, cu condiția evidențierii separate pentru fiecare membru a suprafețelor contractate, cultivate și recoltate.
(2) Persoanele juridice aprobate ca prim-procesatori, care dețin în administrare teren agricol pe care cultivă tomate destinate procesării și care respectă condițiile de eligibilitate menționate anterior, beneficiază de plăți tranzitorii.