Articolul 7
Art. 7 din ORDONANŢĂ nr. 14 din 30 ianuarie 2008 privind creşterile salariale care se vor acorda în anul 2008 controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi, salarizaţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi
(1) Controlorii financiari care s-au aflat în concediu plătit pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 7 ani în cazul copilului cu handicap, precum și controlorii financiari ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, și care nu au prestat activitate în ultimele 12 luni, la reluarea activității vor fi reîncadrați în clasa și gradul profesional avute anterior.
(2) Perioada în care controlorii financiari s-au aflat în situațiile prevăzute la alin. (1) nu constituie vechime în specialitate, cu excepția perioadei în care contractul de muncă a fost suspendat pentru participarea la cursuri de formare profesională sau pentru a desfășura activități pe lângă instituții sau organisme internaționale.