Articolul 7
Art. 7 din NORMĂ nr. 3 din 22 ianuarie 2008 privind transferul participanţilor între fondurile de pensii administrate privat
- Capitolul II Transferul participanţilor între fondurile de pensii administrate privat
(1) Pe data de întâi a fiecărei luni de procesare prevăzute la art. 5, administratorul fondului de la care participantul dorește să se transfere va transmite către CNPAS și Comisie un raport, pe suport electronic, sub semnătură electronică extinsă.
(2) Raportul prevăzut la alin. (1), întocmit conform anexei nr. 2, va cuprinde toți participanții ale căror cereri de transfer și acte individuale de aderare au fost înregistrate până la data raportării curente.
(3) Informațiile transmise către CNPAS și Comisie vor fi corecte, complete și la termenele prevăzute de prezenta normă.