Începe proba gratuită

ORDIN nr. 39 din 16 ianuarie 2008 privind reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din ORDIN nr. 39 din 16 ianuarie 2008 privind reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului

(1) Medicii încadrați în actualul ambulatoriu de specialitate al spitalului, în cabinetele de specialitate care au corespondent în secțiile sau compartimentele cu paturi, vor fi preluați în secțiile sau compartimentele cu paturi care fac parte din structura spitalului, la cerere, urmând ca prin decizia comitetului director să fie stabilită secția sau compartimentul în care vor fi preluați.

(2) Medicii de specialitate încadrați în spital vor desfășura activitate în sistem integrat, spital - ambulatoriul integrat, în cadrul programului normal de lucru, asigurând asistența medicală spitalicească continuă, în regim de spitalizare de zi și ambulatorie. Activitatea integrată se poate desfășura zilnic, săptămânal sau lunar, în conformitate cu modul de organizare a activității de către comitetul director, de comun acord cu șefii de secții, în vederea creșterii accesibilității pacientului la servicii medicale corespunzătoare și a asigurării continuității în acordarea îngrijirilor de sănătate. Programul astfel stabilit va fi comunicat casei de asigurări de sănătate cu care spitalul are contract.

(3) În vederea creșterii accesibilității populației la serviciile medicale ambulatorii de specialitate, activitatea ambulatoriului integrat al spitalului se va desfășura, de regulă, în două ture, de către toți medicii, prin rotație. Programarea nominală a medicilor din secțiile de specialitate pe parcursul unei zile, săptămâni, luni, în funcție de organizarea activității, este propusă de șeful secției, avizată de directorul medical și aprobată de managerul spitalului.

(4) Pentru specialitățile care au încadrare insuficientă cu medici de specialitate sau pentru specialitățile cu adresabilitate mare - reflectată în număr și tip de servicii -, activitatea medicului se poate desfășura și în afara programului normal de lucru, prin contracte individuale de muncă cu timp parțial, în funcție de adresabilitate.

(5) Personalul încadrat în actualul ambulatoriu de specialitate, în cabinetele de specialitate care nu au corespondent în secțiile sau compartimentele cu paturi, își desfășoară activitatea în ambulatoriul integrat al spitalului și în regim de spitalizare de zi, după caz.

(6) În situația în care există dotările necesare și adresabilitate, iar condițiile existente în spitalele generale permit desfășurarea actului medical în condiții de siguranță, medicii din ambulatoriul integrat al spitalului, care își desfășoară activitatea în cabinete fără corespondent în secțiile sau compartimentele cu paturi, își pot trata și supraveghea bolnavul care îi solicită, iar responsabilitatea pentru cazul respectiv revine medicului curant și medicilor care asigură continuitatea prin linia de gardă, în cadrul unui compartiment cu paturi care se poate organiza în specialitățile respective și care va face parte din structura secțiilor medicale sau chirurgicale ori în cadrul spitalizării de zi, care vor fi aprobate de către Ministerul Sănătății Publice.

(7) Personalul sanitar mediu încadrat în cabinetele de specialitate din actualul ambulatoriu de specialitate al spitalului, care devine ambulatoriu integrat al spitalului, precum și restul personalului care deservește ambulatoriul de specialitate al spitalului rămâne încadrat în ambulatoriul integrat al spitalului.

(8) În situația în care la unele cabinete din ambulatoriul integrat al spitalului adresabilitatea este redusă sau medicul lipsește pentru o anumită perioadă, personalul sanitar mediu poate completa schema de personal pe secții și compartimente, cu respectarea profilului medical, în vederea creșterii calității actului medical.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.