Începe proba gratuită

LEGE nr. 6 din 9 ianuarie 2008 privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din LEGE nr. 6 din 9 ianuarie 2008 privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial

  1. Capitolul I Dispoziţii generale

Din patrimoniul tehnic și industrial pot face parte:

a) construcții industriale în care se păstrează componentele materiale și/sau funcționale ale unei activități tehnice și de producție determinate: ateliere, hale, depozite, turnuri de apă, centrale electrice și altele asemenea;

b) construcții civile, alte clădiri în relație cu producția industrială, de tipul: locuințe, clădiri cu caracter administrativ, religios sau folosite pentru educație ori recreere;

c) zone de exploatare și prelucrare a resurselor naturale de subsol sau de suprafață - mine, cariere, amenajări hidroenergetice și altele asemenea;

d) construcții pentru transporturi și infrastructuri;

e) mașini, instalații, linii tehnologice, utilaje, alte componente materiale și/sau ansambluri ale acestora;

f) peisaje culturale industriale, pe arie restrânsă, reprezentând acele teritorii naturale sau urbane în care se conservă componentele esențiale ale procesului de producție al uneia sau mai multor activități industriale;

g) fonduri documentare publice sau private - proiecte, documentații tehnice, fotografii, înregistrări video și audio, documente juridice, alte documente legate de industrie și de tehnică.