Articolul 49
Art. 49 din LEGE nr. 4 din 9 ianuarie 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive
- Capitolul VI Interzicerea accesului la competiții sau la jocuri sportive
(1) Pe parcursul urmăririi penale, măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sportive de genul celor la care fapta a fost săvârșită se poate lua față de inculpat.
(2) În cuprinsul ordonanței prin care se ia măsura se precizează genul competițiilor și jocurilor sportive la care îi este interzis inculpatului să participe și perioada în care îi este interzisă participarea.
(3) În cursul urmăririi penale măsura se dispune pe un termen care nu poate fi mai mare de 6 luni și care curge de la data la care ordonanța este comunicată inculpatului. Perioada în care inculpatul se află în stare de detenție, chiar și în altă cauză, nu intră în durata măsurii.
(4) Măsura poate fi prelungită în cursul urmăririi penale pentru o nouă perioadă de 6 luni.
(la 01-02-2014, Art. 49 a fost modificat de )