Articolul II
Art. II din ORDIN nr. 206 din 21 decembrie 2007 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 133/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care introduce măsuri generale pentru controlul unor boli ale animalelor şi măsuri specifice referitoare la boala veziculoasă a porcului
Norma sanitară veterinară care introduce măsuri generale pentru controlul unor boli ale animalelor și măsuri specifice referitoare la boala veziculoasă a porcului, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 133/2006, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 9, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Atunci când medicul veterinar oficial găsește dovezi sau consideră, pe baza datelor confirmate, că boala ar fi putut fi introdusă din alte exploatații în exploatația la care se referă art. 5 sau de la aceasta din urmă la alte exploatații, ca rezultat al mișcării persoanelor, animalelor ori vehiculelor sau în orice alt mod, aceste alte exploatații vor fi puse sub supraveghere oficială, în conformitate cu art. 4; această supraveghere nu va fi ridicată până când suspiciunea prezenței bolii în exploatație nu a fost infirmată oficial."
2. La articolul 19, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(7) Totuși, prin derogare de la alin. (1), decizia de introducere a vaccinării de urgență poate fi luată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, după notificarea Comisiei Europene, cu condiția de a nu fi afectate interesele fundamentale ale Comunității. Această decizie, care trebuie să ia în considerare, în special, gradul de concentrare a animalelor în anumite regiuni, necesitatea de protejare a raselor individuale și a zonei geografice în care se efectuează vaccinarea, este reexaminată imediat, în conformitate cu procedura comunitară, de către Comitetul Permanent pentru Lanțul Alimentar și Sănătate Animală, care poate decide să mențină, să modifice sau să extindă măsurile ori să le sisteze."
3. După articolul 21 se introduc două noi articole, articolele 21^1 și 21^2, cu următorul cuprins:
"Art. 21^1. - Decizia 90/424/CEE prevede condițiile care reglementează contribuția financiară comunitară cu privire la măsurile legate de aplicarea prezentei norme sanitare veterinare.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor informează Comisia Europeană cu privire la actele normative și prevederile administrative necesare pentru implementarea prezentei norme sanitare veterinare."
4. La punctul 7 din anexa nr. 2 la norma sanitară veterinară, litera g) a alineatului (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"g) carnea provenită de la porcinele menționate la lit. f) pct. (i):
(i) nu face obiectul comerțului intracomunitar și internațional și poartă marca de sănătate pentru carnea proaspătă prevăzută în anexa nr. 2 la Norma sanitară veterinară care stabilește reguli de sănătate animală ce reglementează producția, prelucrarea, distribuția și introducerea produselor de origine animală destinate pentru consum uman, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 63/2007, , ce transpune în legislația națională Directiva Consiliului 2002/99/CE ;
(îi) este obținută, tranșată, transportată și depozitată separat de carnea destinată comerțului intracomunitar și internațional și este utilizată în așa fel încât să se evite introducerea acesteia în produsele din carne destinate comerțului intracomunitar și internațional, în afară de cazul în care aceasta a fost supusă tratamentului prevăzut în anexa nr. 3 la norma sanitară veterinară aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 63/2007;".
5. La punctul 7 din anexa nr. 2 la norma sanitară veterinară, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Dacă interdicțiile prevăzute la alin. (2) lit. f) sunt menținute mai mult de 30 de zile în urma apariției altor cazuri de boală și astfel se creează probleme legate de ținerea animalelor, autoritatea competentă poate, pe baza unei cereri motivate a proprietarului și cu condiția ca medicul veterinar oficial să verifice starea de fapt, să autorizeze transferul porcinelor din exploatație într-o altă exploatație tot din interiorul zonei de protecție. Alin. (2) lit. f) se aplică mutatis mutandis."