Articolul 32
Art. 32 din ORDIN nr. 60 din 13 decembrie 2007 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice
- Anexa
Următoarele costuri de operare și mentenanță sunt considerate necontrolabile:
a) costuri rezultate din plata impozitelor, redevențelor, taxelor și vărsămintelor asimilate, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare sau de către autoritățile locale;
b) costuri reglementate privind cheltuieli speciale;
c) contribuții la fondul de sănătate, la fonduri speciale, altele de aceeași natură, aferente fondului de salarii, exclusiv sistemele/fondurile alternative de pensii sau sănătate, în limita valorilor stabilite prin legislația în vigoare;
d) costuri extraordinare determinate de forța majoră;
e) costuri cu salarii compensatorii, conform legislației în vigoare;
f) costuri cu despăgubirile plătite de OTS terților pentru efectuarea lucrărilor de mentenanță, stabilite prin hotărâre judecătorească, în cazul în care părțile nu se înțeleg.