Începe proba gratuită

LEGE nr. 363 din 21 decembrie 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor

Articolul 4

Articolul 4

Art. 4 din LEGE nr. 363 din 21 decembrie 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor

  1. Titlul I Definirea și interzicerea unor practici comerciale incorecte
  2. Capitolul II Practici comerciale incorecte

(1) O practică comercială este incorectă dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

(la 07-09-2015, Partea introd. a alin. (1) al art. 4 a fost modificată de )

a) este contrară cerințelor diligenței profesionale;

b) deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori.

(2) Practicile comerciale susceptibile să deformeze în mod esențial comportamentul economic al unui anumit grup vulnerabil de consumatori, clar identificabil, trebuie evaluate din perspectiva membrului mediu al grupului. Grupul de consumatori este cu precădere vulnerabil la respectiva practică sau la produsul la care aceasta se referă, din motive de infirmitate mentală sau fizică, de vârstă sau de credulitate, comportamentul economic al acestuia putând fi în mod rezonabil prevăzut de comerciant. Această prevedere nu aduce atingere practicilor publicitare obișnuite și legitime ce constau în declarații exagerate sau declarații ce nu sunt destinate a fi luate ca atare.

(3) Practicile comerciale incorecte sunt, în special, cele:

a) înșelătoare, în sensul prevederilor art. 6 și 7 ;

b) agresive, în sensul prevederilor art. 8 și 9 .

(4) Lista practicilor comerciale care, în orice situație, se consideră incorecte este prevăzută în anexa nr. 1 .

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 07.09.2015

    Modificare

    ORDONANȚA nr. 37 din 26 august 2015

    (la 07-09-2015, Partea introd. a alin. (1) al art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. II din ORDONANȚA nr. 37 din 26 august 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 28 august 2015. )

    Vezi actul modificator