Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 2.311 din 4 decembrie 2007 privind condiţiile de delegare a competenţei de efectuare a inspecţiei fiscale altui organ de inspecţie fiscală
(1) Structura de inspecție fiscală care deține competența de efectuare a inspecției fiscale poate să o delege altui organ de inspecție fiscală doar la solicitarea motivată a acestuia și cu avizul direcției care coordonează metodologic activitatea de inspecție fiscală, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru contribuabilii aflați în competența de administrare a organelor fiscale din municipiul București, delegarea de competență se acordă de către directorul coordonator al Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, fără avizul direcției care coordonează metodologic activitatea de inspecție fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în următoarele situații:
a) când delegarea de competență se solicită de către administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor municipiului București, pentru acțiunile de inspecție fiscală efectuate la persoane fizice;
b) în cazul inspecțiilor fiscale anticipate pentru soluționarea deconturilor cu suma negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare sau pentru controalele încrucișate solicitate reciproc de administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor municipiului București și/sau activitatea de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Alin. (1^1) al art. 2 a fost introdus de , .
(2) Delegarea de competență se comunică în scris organului de inspecție fiscală care a solicitat-o, sub semnătura conducătorului structurii de inspecție fiscală competent.
(3) Organul fiscal care a primit delegarea de competență va emite ordinul de serviciu și va finaliza inspecția fiscală, iar actele întocmite vor fi transmise structurii care administrează contribuabilul respectiv pentru continuarea, dacă este cazul, a procedurii fiscale.
(4) Valorificarea rezultatelor inspecției fiscale va fi făcută de organul de inspecție care a efectuat inspecția fiscală, tot acesta având obligația să întocmească referatele cuprinzând propunerile pentru soluționarea contestațiilor, dacă este cazul.
(5) Structura de inspecție fiscală care deține competența de efectuare a inspecției fiscale poate să refuze acordarea delegării de competență dacă motivele invocate de cel care o solicită nu sunt întemeiate sau dacă are capacitatea de a efectua inspecția fiscală respectivă în termenul propus de organul care solicită delegarea de competență.