Articolul 15
Art. 15 din LEGE nr. 346 din 3 decembrie 2007 privind măsuri pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale
- Capitolul IV Siguranţa aprovizionării pentru anumiţi consumatori
(1) Operatorul SNT are obligația realizării de interconectări cu sistemele similare de transport al gazelor naturale din țările vecine, în vederea creării condițiilor tehnice și tehnologice pentru asigurarea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale.
(2) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, operatorul SNT va întocmi strategia și etapele privind realizarea interconectării SNT, pe care le va supune avizării Ministerului Economiei și Finanțelor, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Agenției Naționale pentru Resurse Minerale și aprobării Guvernului României.
(3) În cazul în care există un nivel de interconectare corespunzător, se pot stabili măsuri de cooperare cu un alt stat membru al Uniunii Europene, incluzând acorduri bilaterale pentru utilizarea facilităților de transport și/sau înmagazinare a gazelor naturale din statul respectiv, în vederea asigurării siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale.