Articolul 28
Art. 28 din LEGEA nr. 335 din 3 decembrie 2007 camerelor de comerț din România
- Capitolul III Organizarea și funcționarea Camerei Naționale
(1) Camera Națională îndeplinește atribuțiile și își exercită competențele în conformitate cu statutul propriu și cu prevederile prezentei legi.
(2) Camera Națională îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) întocmește evidența proprie a situației societăților comerciale și a emblemelor comerciale în Catalogul firmelor;
(la 03-04-2011, Litera a) din Alineatul (2), Articolul 28 a fost modificată de )
b) reprezintă față de Guvern și autorități centrale, precum și pe plan internațional camerele județene și ceilalți membri în probleme de interes general;
c) organizează târguri naționale și internaționale ale României și participarea României la târguri și expoziții în străinătate sub pavilion național;
d) are și poate constitui societăți comerciale pentru organizarea de târguri și expoziții, pentru publicitate și reclamă comercială, protecția proprietății intelectuale și alte prestări de servicii în folosul comunității de afaceri;
e) organizează activitatea de mediere și de soluționare prin arbitraj a litigiilor comerciale și civile, interne și internaționale, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă, de legile speciale în domeniu și de convențiile internaționale la care România este parte;
f) poate organiza reprezentanțe în străinătate și poate desemna un reprezentant permanent la Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană;
g) eliberează, la cerere, certificate de origine pentru mărfurile românești, certificate preferențiale vamale și carnete pentru admiterea temporară a mărfurilor scutite de taxe vamale;
h) avizează, la cerere, modelele de formulare de facturi, procurile și alte documente pentru comerțul internațional;
i) avizează, la cerere, pentru societățile românești, pe bază de documentație, existența cazurilor de forță majoră și efectele acestora asupra executării obligațiilor comerciale internaționale;
j) organizează "Topul național al firmelor din România" și alte topuri de anvergură națională și internațională;
k) îndeplinește alte atribuții prevăzute în acte normative și în statutul propriu.