Articolul 21
Art. 21 din LEGEA nr. 335 din 3 decembrie 2007 camerelor de comerț din România
- Capitolul II Organizarea și funcționarea camerelor județene
(1) Veniturile camerelor județene se constituie din:
a) cotizațiile membrilor;
b) tarifele percepute pentru activitățile efectuate în conformitate cu legislația în vigoare și cu prevederile statutare;
c) comisioane;
d) veniturile realizate din activități desfășurate în condițiile legii și pe baza statutului;
e) subvenții, sponsorizări și donații ale persoanelor fizice sau juridice, legate testamentare;
f) venituri și/sau dividende ale societăților comerciale la care camera județeană este acționară sau asociată;
g) tarifele aferente unor activități concesionate din partea statului;
h) orice alte venituri realizate din activitatea desfășurată, în condițiile prevăzute de statut și de legislația în vigoare.
(2) Nivelul cotizațiilor se aprobă de către adunarea generală a fiecărei camere județene.
(3) Nivelurile tarifelor se aprobă de către colegiul de conducere al fiecărei camere județene, la propunerea conducerii executive a acesteia.