Articolul 10
Art. 10 din LEGE nr. 321 din 22 noiembrie 2007 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de medicină sportivă
- Capitolul II Organizarea şi funcţionarea cabinetelor de medicină sportivă
(1) Cabinetul de medicină sportivă, indiferent de forma de organizare, efectuează următoarele servicii:
a) consultație inițială;
b) consultație de control;
c) somatometrie;
d) dinamometrie;
e) miotonometrie;
f) compoziție corporală;
g) proba Ruffier;
h) EKG de repaus și efort la sportivi;
i) electromiografie - EMG;
j) spirometrie;
k) evaluarea capacității aerobe de efort;
l) evaluarea capacității anaerobe;
m) investigație în efort specific;
n) fișa de nutriție și calcularea rației alimentare în funcție de sportul practicat;
o) medicația efortului sportiv.
(2) Cabinetul de medicină sportivă desfășoară următoarele activități:
a) eliberează avizul medical "apt/inapt de efort fizic", în urma examinărilor clinice și paraclinice specifice, cu avizul medicului specialist, a colaborării cu alte specialități medicale, în funcție de particularitățile cazului;
b) monitorizează starea de sănătate a celor care efectuează o formă de efort fizic organizat prin examene medicale de selecție, examen medical în procesul de antrenament, examen medical la reluarea activității sportive, control medical periodic;
c) comunică rezultatele examinării medicale către toți factorii implicați în procesul sportiv, la nivel local și național;
d) îndrumă activitățile de refacere și recuperare medicală, reorientare sportivă;
e) consiliază tehnicienii în privința planului de antrenament și de menținere a sănătății sportivilor;
f) transmite autorității de sănătate publică județene sau a municipiului București pe a cărei rază funcționează datele privind starea de sănătate a sportivilor, precum și eventualele accidente înregistrate în teren.