Articolul 3
Art. 3 din DECIZIE nr. 952 din 8 noiembrie 2007 privind sancţionarea Societăţii Comerciale "Portal Broker de Asigurare" - S.R.L.
(1) Pe toată perioada de interzicere temporară a exercitării activității de asigurare prevăzută la art. 2, brokerului de asigurare i se interzice desfășurarea activității de negociere a încheierii de noi contracte de asigurare sau reasigurare pentru persoane fizice ori juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în curs sau în legatură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în , cu modificările și completările ulterioare.
(2) Brokerul are obligația să-și notifice clienții, în termen de cel mult 3 zile de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurători, rămânând direct răspunzător pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele în vigoare, la data emiterii prezentei decizii.