Începe proba gratuită

ORDIN nr. 896 din 8 octombrie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Grupului tematic de lucru pentru coordonarea naţională a activităţilor de protecţie şi asistenţă a victimelor traficului de persoane

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din ORDIN nr. 896 din 8 octombrie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Grupului tematic de lucru pentru coordonarea naţională a activităţilor de protecţie şi asistenţă a victimelor traficului de persoane

(1) Grupul tematic se întrunește trimestrial și ori de câte ori este nevoie, la solicitarea unuia dintre membri.

(2) Lucrările grupului tematic sunt conduse de coordonatorul grupului, iar în lipsa acestuia, de o persoană desemnată de acesta.

(3) La lucrările grupului tematic pot participa, în calitate de invitați, și reprezentanți ai altor autorități sau instituții publice decât cele prevăzute la art. 2 alin. (1), specialiști și reprezentanți ai asociațiilor și fundațiilor care desfășoară activități în domeniul asistenței victimelor traficului de persoane, precum și reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

(4) La prima întâlnire a grupului tematic membrii acestuia vor stabili un regulament de funcționare a grupului tematic.

(5) Secretariatul grupului tematic este asigurat de Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane.