Articolul 8
Art. 8 din ORDIN nr. 1.995 din 12 octombrie 2007 privind constituirea Comisiei de proceduri fiscale
(1) Secretariatul va ține un registru al proceselor-verbale pentru ședințele Comisiei, în care se vor consemna:
a) data ședinței;
b) participanții (nominal);
c) ordinea de zi;
d) dezbaterile care au precedat adoptarea deciziei unitare;
e) numărul voturilor pentru sau împotriva soluției propuse;
f) numărul ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin care se aprobă decizia.
(2) Cu cel puțin 3 zile înaintea ședinței, secretariatul distribuie membrilor Comisiei și invitaților nota de prezentare a problemelor supuse dezbaterii, sub semnătura membrilor Comisiei care propun problema spre dezbatere.
(3) Procesul-verbal al ședinței Comisiei se redactează de secretariat și va fi semnat de membrii Comisiei, participanți la dezbateri.
(4) În termen de 3 zile de la data ședinței, secretariatul Comisiei redactează proiectul de ordin, pe care îl va înainta spre aprobare președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și decizia unitară, care va conține numai soluțiile aprobate de Comisie.
(5) Prin grija secretariatului și a membrilor, ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală prevăzut la alin. (4) se comunică părților interesate și se publică pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.