Articolul II
Art. II din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 101 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004
, , se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 31, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) Prevederile acordului petrolier rămân valabile pe toată durata acestuia, cu excepția adoptării unor dispoziții legale favorabile titularului acordului petrolier.
(la 16-07-2009, Punctul 1. din Articolul II a fost modificat de )
2. La articolul 31, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
(3) În situația în care, pe parcursul realizării operațiunilor petroliere, apar situații care nu au putut fi prevăzute la încheierea acordului, cu excepția prevederilor care au condus la câștigarea concursului public de ofertă, părțile, de comun acord, vor încheia acte adiționale, care vor intra în vigoare la data aprobării lor de către Guvern.
(la 16-07-2009, Punctul 2. din Articolul II a fost modificat de )
3. La articolul 49 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) o cotă de 10% din valoarea veniturilor brute realizate din operațiuni petroliere de transport și tranzit al petrolului prin sistemele naționale de transport al petrolului, precum și din operațiunile petroliere efectuate prin terminalele petroliere aflate în proprietatea publică a statului;
4. La articolul 49 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
c) o cotă de 3% din valoarea venitului brut realizat din operațiunile de înmagazinare subterană a gazelor naturale.
5. La articolul 50, alineatele (1) și (4) se abrogă.
6. La articolul 61, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
(1) Prevederile acordurilor petroliere aprobate de către Guvern rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate.
(la 16-07-2009, Punctul 6. din Articolul II a fost modificat de )