Începe proba gratuită

ORDIN nr. 921 din 20 septembrie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 318/2006 privind aprobarea standardelor de instruire, confirmarea competenţei şi eliberarea documentelor de atestare a personalului navigant pentru navele de navigaţie interioară care arborează pavilion român

Articolul I

Articolul I

Art. I din ORDIN nr. 921 din 20 septembrie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 318/2006 privind aprobarea standardelor de instruire, confirmarea competenţei şi eliberarea documentelor de atestare a personalului navigant pentru navele de navigaţie interioară care arborează pavilion român

privind aprobarea standardelor de instruire, confirmarea competenței și eliberarea documentelor de atestare a personalului navigant pentru navele de navigație interioară care arborează pavilion român, , se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 4, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Certificatele de conducător de navă prevăzute în anexa nr. 6 trebuie emise de autoritățile competente ale statelor membre în conformitate cu prevederile Directivei 96/50/CE și trebuie să țină cont de caracteristicile speciale ale căilor navigabile și de certificatele prevăzute la art. 1 din Directiva 91/672/CEE , și anume:

a) certificatul de conducător de navă, valabil pe toate căile navigabile din statele membre, cu excepția căilor navigabile pe care se aplică Regulamentul de obținere a brevetelor de navigator pe Rin (categoria A);

b) certificatul de conducător de navă, valabil pe toate căile navigabile din statele membre, cu excepția căilor navigabile cu caracter maritim prevăzute în anexa nr. 7 și cu excepția căilor navigabile pe care se aplică Regulamentul de obținere a brevetelor de navigator pe Rin (categoria B)."

2. La articolul 4, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:

"(3^1) Brevetul de căpitan fluvial categoria A, respectiv brevetul de căpitan fluvial categoria B, emise de către ANR, sunt echivalente cu certificatele de conducător de navă categoria A, respectiv categoria B, emise de autoritățile competente ale statelor membre și sunt valabile pe toate căile navigabile de categoria A sau B din statele membre.

(3^2) Brevetul de navigator pe Rin, emis în conformitate cu Convenția privind navigația pe Rin, revizuită, este valabil pe toate căile navigabile interioare din România și, în plus, în rada Sulina, în porturile Constanța și Midia."

3. La articolul 5, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Brevetul de căpitan fluvial categoria A este documentul de atestare care permite posesorului să îndeplinească funcția de conducător de navă pe toate căile navigabile din statele membre și, în plus, în rada Sulina, în porturile Constanța și Midia, cu excepția căilor navigabile pe care se aplică Regulamentul de obținere a brevetelor de navigator pe Rin."

4. La articolul 5, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Brevetul de căpitan fluvial categoria B este documentul de atestare care permite posesorului să îndeplinească funcția de conducător de navă pe toate căile navigabile din statele membre, cu excepția:

a) căilor navigabile cu caracter maritim prevăzute în anexa nr. 7;

b) căilor navigabile pe care se aplică Regulamentul de obținere a brevetelor de navigator pe Rin;

c) porturilor Constanța și Midia, precum și în rada Sulina."

5. După anexa nr. 5 se introduc două noi anexe, anexele nr. 6 și 7, al căror conținut este prevăzut în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin.