Articolul 25
Art. 25 din LEGE nr. 111 din 10 octombrie 1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare
- Capitolul III Obligațiile titularului autorizației și ale altor persoane fizice sau juridice
(1) Titularul autorizației eliberate potrivit art. 8 are obligația și răspunderea de a lua toate măsurile necesare pentru:
a) asigurarea și menținerea securității nucleare, protecției împotriva radiațiilor ionizante, protecției fizice, planurilor proprii de răspuns în situație de urgență nucleară sau radiologică și managementului în domeniul nuclear pentru activitățile desfășurate sau a surselor de radiații asociate acestora, precum și evidenței stricte a materialelor nucleare și radioactive și a tuturor surselor radioactive, supuse controlului reglementat;
(la 12-04-2018, Litera a) din Alineatul (1), Articolul 25, Capitolul III a fost modificată de )
b) respectarea limitelor și condițiilor tehnice prevăzute în autorizație sau în certificatul de înregistrare și raportarea oricăror depășiri, conform reglementărilor specifice;
(la 12-04-2018, Litera b) din Alineatul (1), Articolul 25, Capitolul III a fost modificată de )
c) limitarea numai la activitățile pentru care a fost autorizat;
d) dezvoltarea propriului sistem de cerințe, regulamente și instrucțiuni care asigură desfășurarea activităților autorizate fără riscuri inacceptabile de orice natură.
e) asigurarea și menținerea resurselor umane și financiare adecvate, pentru a-și îndeplini obligațiile prevăzute de prezenta lege.
(la 26-12-2013, Articolul 25 din Capitolul III a fost completat de )
f) notificarea imediată, către CNCAN și Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a oricărei situații de urgență în legătură cu activitățile autorizate și întreprinderea măsurilor necesare pentru reducerea consecințelor acesteia, conform reglementărilor specifice privind situațiile de urgență nucleară și radiologică;
(la 12-04-2018, Alineatul (1) din Articolul 25, Capitolul III a fost completat de )
g) raportarea imediată, către CNCAN, a pierderii, furtului, deversării și scurgerii, precum și a utilizării ori eliberării neautorizate, după caz, a surselor radioactive supuse controlului reglementat.
(la 12-04-2018, Alineatul (1) din Articolul 25, Capitolul III a fost completat de )
(2) Răspunderea pentru daune nucleare, provocate în timpul sau ca urmare a accidentelor ce pot surveni prin desfășurarea activităților prevăzute în autorizație ori a altor activități care au avut ca urmare decesul, vătămarea integrității corporale sau a sănătății unei persoane, distrugerea, degradarea ori imposibilitatea temporară de folosire a vreunui bun, revine în întregime titularului autorizației, în condițiile stabilite prin lege și prin angajamentele internaționale la care România este parte.
(3) Titularul de autorizație, eliberată potrivit art. 8 , este pe deplin răspunzător pentru asigurarea securității instalațiilor și/sau pentru desfășurarea în siguranță a activităților autorizate în condițiile legii.
(la 26-12-2013, Articolul 25 din Capitolul III a fost completat de )
(4) Răspunderea pentru securitatea instalațiilor și/sau a activităților nu poate fi delegată.
(la 26-12-2013, Articolul 25 din Capitolul III a fost completat de )
(5) Titularul de autorizație are obligația să asigure implementarea cerințelor de securitate nucleară și securitate radiologică cu prioritate în fața oricăror alte cerințe sau interese, inclusiv a celor legate de performanța economică, științifică sau de respectarea termenelor planificate ale activităților.
(la 19-08-2023, Articolul 25, Capitolul III a fost completat de )
(6) Titularul de autorizație are obligația să asigure că proiectul, amplasarea, construcția și montajul, punerea în funcțiune, exploatarea, supravegherea, întreținerea, testarea și inspecțiile în exploatare, precum și dezafectarea instalațiilor nucleare se realizează în conformitate cu standardele și reglementările aplicabile, ținând cont de cele mai bune practici din industria nucleară recunoscute la nivel internațional.
(la 19-08-2023, Articolul 25, Capitolul III a fost completat de )
(7) Titularul de autorizație are obligația să își mențină și să își dezvolte:
a) competențele tehnice și resursele materiale și de personal proprii;
b) accesul permanent la asistență tehnică de specialitate și stocuri suficiente de piese de schimb, componente și echipamente din partea proiectanților și/sau fabricanților originali ai sistemelor, structurilor, echipamentelor și componentelor instalate sau a unor companii specializate a căror competență tehnică este recunoscută oficial de proiectanții și/sau fabricanții originali și care dețin experiență practică relevantă în instalația nucleară respectivă sau în instalații similare, pentru menținerea proiectului aprobat/autorizat, în conformitate cu cerințele privind controlul configurației de proiectare, precum și pentru evitarea produselor contrafăcute, frauduloase sau suspecte.
(la 19-08-2023, Articolul 25, Capitolul III a fost completat de )
(8) Titularul de autorizație are obligația să asigure pregătirea și calificarea personalului în conformitate cu reglementările naționale și cu cele mai înalte standarde și bune practici recunoscute în industria nucleară la nivel internațional.
(la 19-08-2023, Articolul 25, Capitolul III a fost completat de )
(9) Titularul de autorizație are obligația să implementeze politici și măsuri adecvate pentru atragerea, recrutarea, selecția, angajarea, dezvoltarea și păstrarea personalului cu funcții importante pentru securitatea nucleară, inclusiv prin salarizarea competitivă, luând ca referință condițiile oferite de organizațiile similare din industria nucleară din Uniunea Europeană și din țările furnizoare de tehnologii, instalații, materiale și echipamente nucleare destinate utilizării pe teritoriul României, pentru calificările, funcțiile și atribuțiile echivalente.
(la 19-08-2023, Articolul 25, Capitolul III a fost completat de )
(10) Titularul de autorizație are obligația să asigure verificarea prealabilă, precum și verificarea periodică, cel puțin o dată la 3 ani, prin metode specifice, a probității tuturor persoanelor care au acces în mod regulat în punctele de lucru vitale din cadrul instalațiilor nucleare și avizarea acestora, conform legii, de organele competente în domeniul siguranței naționale.
(la 19-08-2023, Articolul 25, Capitolul III a fost completat de )