Articolul 7
Art. 7 din ORDIN nr. 286 din 29 august 2007 privind aprobarea Strategiei naţionale de implementare a măsurilor de prevenire şi combatere a discriminării (2007-2013)
- Anexa
- Capitolul II Obiectivele Strategiei naţionale de implementare a măsurilor de prevenire şi combatere a discriminării (2007-2013)
CNCD are în vedere adoptarea următoarelor măsuri:
a) suplimentarea în anul 2007 a numărului de personal cu cel puțin 30 de posturi, cu scopul de a spori capacitatea de reacție a instituției;
b) crearea de noi compartimente și reorganizarea celor existente, pentru eficientizarea activității sale;
c) perfecționarea continuă atât a noilor salariați, cât și a celor existenți, în funcție de domeniul de activitate, atât în țară cât și în străinătate;
d) în fiecare an, începând cu anul 2007 și până în 2012, se vor crea la nivel regional structuri teritoriale de control și de monitorizare și se va suplimenta numărul de angajați în așa fel încât să asigure funcționarea instituției la parametrii optimi.
Prioritatea 1.3 - Dezvoltarea unui sistem de monitorizare și analiză a datelor privind actele/faptele de discriminare
Context: Monitorizarea eficientă și analiza actelor/faptelor de discriminare oferă date importante care contribuie la formarea și orientarea viitoarelor politici și strategii, având în vedere aspecte ce privesc: locurile unde se manifestă cazuri de discriminare, criteriile în baza cărora se discriminează cu preponderență, grupurile expuse discriminării, categoriile de drepturi încălcate etc. În acest sens, se va urmări dezvoltarea unei strategii comprehensive privind monitorizarea și analiza cazurilor de discriminare, având în vedere cu preponderență respectarea cadrului legal privind protecția datelor personale.