Articolul 191
Art. 191 din LEGE Nr. 109 din 10 octombrie 1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit
- Titlul X Dispoziţii finale şi tranzitorii
Cooperativele de consum, cooperativele de credit - bănci populare, casele teritoriale ale cooperativelor de credit și FEDERALCOOP, neasociate potrivit prezentei legi, vor fi supuse controlului financiar de gestiune, care va fi efectuat, în limitele prevăzute de legislația în domeniu, de către organele de control financiar ale organizațiilor cooperatiste la care acestea se pot asocia, potrivit legii.
Controlul va fi efectuat cel puțin o dată pe an sau într-una dintre următoarele situații:
a) la cererea adunării generale a organizației cooperatiste neasociate;
b) la cererea comisiei de cenzori a acesteia;
c) la cererea a cel puțin o zecime din numărul membrilor cooperatori ori a trei cooperative asociate, după caz.
Constatările controlului vor fi prezentate adunării generale a organizației cooperatiste controlate.
Măsurile stabilite pentru eliminarea deficiențelor constatate, însușite de adunarea generală, pot fi contestate la judecătoria pe raza căreia se afla organizația cooperatista verificata.