Începe proba gratuită

LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 legea apelor

Articolul 80

Articolul 80

Art. 80 din LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 legea apelor

  1. Capitolul V Mecanismul economic în domeniul apelor

(1) Apa constituie o resursă naturală cu valoare economică în toate formele sale de utilizare. Conservarea, refolosirea și economisirea apei sunt încurajate prin aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei ce manifesta o preocupare constantă în protejarea cantității și calității apei, precum și prin aplicarea de penalități celor care risipesc sau poluează resursele de apă.

(1^1) În vederea atingerii obiectivelor prezentei legi se va aplica principiul recuperării costurilor serviciilor de apă, inclusiv costuri implicate de mediu și de resursă, pe baza analizei economice al cărei conținut este prevăzut în anexa nr. 4 și cu respectarea principiului poluatorul plătește.

(la 29-08-2004, Alin. (1^1) al art. 80 a fost introdus de )

(1^2) Până în anul 2010 se va promova o politică de recuperare a costurilor în domeniul apei care să stimuleze folosințele și să utilizeze în mod eficient resursele de apă. Această politică va stabili, pe baza analizei economice prevăzute la alin. (1^1) , o contribuție adecvată a diferitelor folosințe majore, în special industria, agricultura și alimentarea cu apă pentru populație, la recuperarea costurilor serviciilor de apă. Contribuția astfel stabilită va ține seama de efectele de mediu, economice și sociale, precum și de condițiile geografice și climatice specifice.

(la 29-08-2004, Alin. (1^2) al art. 80 a fost introdus de )

(1^3) Măsurile stabilite pentru implementarea prevederilor alin. (1^1) și (1^2) vor fi incluse în schema directoare. Prevederile alin. (1^1) și (1^2) nu vor influența în nici un fel finanțarea măsurilor preventive și de remediere pentru realizarea obiectivelor prezentei legi.

(la 29-08-2004, Alin. (1^3) al art. 80 a fost introdus de )

(2) Mecanismul economic specific domeniului gospodăririi cantitative și calitative a resurselor de apă include sistemul de contribuții, plăți și penalități ca parte a modului de finanțare a dezvoltării domeniului și de asigurare a funcționării Administrației Naționale «Apele Române

(la 16-07-2020, Alineatul (2) din Articolul 80, Capitolul V a fost modificat de )

(3) Abrogat.

(la 29-08-2004, Alin. (3) al art. 80 a fost abrogat de )

(4) Abrogat.

(la 29-08-2004, Alin. (4) al art. 80 a fost abrogat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

6
  1. 16.07.2020

    Modificare

    LEGEA nr. 122 din 10 iulie 2020

    (la 16-07-2020, Alineatul (2) din Articolul 80 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 122 din 10 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 13 iulie 2020 )

    Vezi actul modificator
  2. 29.08.2004

    Completare

    LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004

    (la 29-08-2004, Alin. (1^1) al art. 80 a fost introdus de pct. 88 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )

    Vezi actul modificator
  3. 29.08.2004

    Completare

    LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004

    (la 29-08-2004, Alin. (1^2) al art. 80 a fost introdus de pct. 88 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )

    Vezi actul modificator
  4. 29.08.2004

    Completare

    LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004

    (la 29-08-2004, Alin. (1^3) al art. 80 a fost introdus de pct. 88 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )

    Vezi actul modificator
  5. 29.08.2004

    Abrogare

    LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004

    (la 29-08-2004, Alin. (3) al art. 80 a fost abrogat de pct. 90 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )

    Vezi actul modificator
  6. 29.08.2004

    Abrogare

    LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004

    (la 29-08-2004, Alin. (4) al art. 80 a fost abrogat de pct. 90 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. )

    Vezi actul modificator