Articolul 78
Art. 78 din LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 legea apelor
- Capitolul IV Controlul activității de gospodărire a apelor
(1) Activitatea de gospodărire a apelor și respectarea prevederilor prezentei legi sunt supuse controlului de specialitate.
(2) Abrogat.
(la 22-07-2010, Alin. (2) al art. 78 a fost abrogat de )
(3) În scopul îndeplinirii atribuțiilor de control, personalul de gospodărire a apelor, precum și împuterniciții autorității publice centrale din domeniul apelor, după declinarea identității și calității, au dreptul:
(la 29-08-2004, Partea introductivă a alin. (3) al art. 78 a fost modificată de )
a) de acces la ape, în zonele din lungul apelor, ca și în orice alt loc, unitate sau instalație, indiferent de deținătorul sau proprietarul acestora, pentru a face constatări privind respectarea reglementărilor și aplicarea măsurilor de gospodărire a apelor;
b) de a controla lucrările, construcțiile, instalațiile sau activitățile care au legătura cu apele și de a verifica dacă acestea sunt realizate și exploatate în conformitate cu prevederile legale specifice și cu respectarea avizelor sau a autorizațiilor de gospodărire a apelor, după caz;
c) de a verifica instalațiile de măsurare a debitelor, de a recolta probe de apă și de a examina, în condițiile legii, orice date sau documente necesare controlului;
d) de a constata faptele care constituie contravenții sau infracțiuni în domeniul gospodăririi apelor și de a încheia documentele, potrivit legii.
(4) Împuterniciții autorității publice centrale din domeniul apelor cu efectuarea acțiunilor de control în unități cu caracter special vor primi aprobarea și de la ministerele care coordonează unitățile respective.
(la 29-08-2004, Alin. (4) al art. 78 a fost modificat de )
(5) Pe căile navigabile și în porturi, atribuțiile de cercetare, constatare, control și sancționare privind respectarea reglementărilor în domeniul protecției apelor revin personalului împuternicit de autoritatea publică centrală din domeniul apelor, împreună cu autoritatea publică centrală din domeniul transporturilor.
(la 29-08-2004, Alin. (5) al art. 78 a fost modificat de )