Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 982 din 22 august 2007 privind compatibilitatea electromagnetică

Articolul 17

Articolul 17

Art. 17 din HOTĂRÂRE nr. 982 din 22 august 2007 privind compatibilitatea electromagnetică

  1. Capitolul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale

Prin excepție de la prevederile art. 3:

a) se admite introducerea pe piață și/sau punerea în funcțiune a echipamentelor conforme cu prevederile , cu modificările și completările ulterioare, până la data de 19 iulie 2009;

b) echipamentele conforme cu prevederile , cu modificările și completările ulterioare, care au fost introduse pe piață înainte de data de 20 iulie 2009, pot fi puse în funcțiune și după această dată.

*

Prezenta hotărâre transpune Directiva 2004/108/CE a Parlamentului European și a Consiliului din data de 15 decembrie 2004 privind armonizarea legislațiilor statelor membre cu privire la compatibilitatea electromagnetică și care abrogă Directiva 89/336/CEE , publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L, nr. 390 din 31 decembrie 2004.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian

Ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, Iuliu Winkler

Departamentul pentru Afaceri Europene, Aurel Ciobanu-Dordea, subsecretar de stat

București, 22 august 2007.

Nr. 982.