Articolul 6
Art. 6 din LEGE Nr. 105 din 25 septembrie 1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate
- Capitolul 1 Organizarea evidentei populatiei
(1) Actualizarea datelor Registrului permanent de evidenta a populatiei se realizează de formatiunile de evidenta informatizata a persoanei pe baza documentelor prezentate de persoana fizica în cauza sau comunicate, în situațiile prevăzute de lege, de ministere și de alte autorități ale administrației publice centrale și locale, potrivit atribuțiilor ce le revin, în legătură cu situația persoanei fizice.
(2) Fisele de evidenta a populatiei, precum și fisele de apartament ce constituie exemplarul II al cartilor de imobil, pentru cladirile cu destinația de locuinta, din mediul urban, intocmite și actualizate până la data de 1 iulie 2000, vor fi conservate și pastrate de către formatiunile de evidenta informatizata a persoanei, urmand să fie exploatate și utilizate pentru furnizarea unor date, la solicitarea persoanelor fizice și juridice, precum și a instituțiilor interesate, în condițiile legii.
a fost modificat de pct. 4 al art. 1 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 29 iunie 2000 .