Articolul 16
Art. 16 din LEGE nr. 103 din 23 septembrie 1996 fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului
- Capitolul 2 Administrarea şi gestionarea fondului cinegetic al României
(1) Cheltuielile autorității publice centrale care raspunde de silvicultura, aferente activității cinegetice, sunt suportate de la bugetul de stat și din fondul de protecție a vanatului.
(2) Fondul de protecție a vanatului este constituit din urmatoarele surse:
a) venituri realizate din atribuirea gestionarii fondurilor de vânătoare, în proportie de 50% din tariful de atribuire în gestiune;
b) 25% din valoarea despăgubirilor pentru daunele aduse fondului cinegetic prin fapte ilicite;
c) venituri realizate din incasarea tarifelor pentru acordarea licentei de functionare pentru organizațiile vânătoresti și societățile comerciale care intermediaza acțiuni de vânătoare;
d) donatii și sponsorizari;
e) alte venituri.
(3) Fondul de protecție a vanatului se administreaza de către autoritatea publică centrala care raspunde de silvicultura și se utilizeaza pentru:
a) actiunile de refacere a potentialului biogenic al unor fonduri de vânătoare, combaterea unor epizootii la vanat;
b) organizarea și desfășurarea activităților de prevenire și de combatere a braconajului;
c) stimularea persoanelor care sprijina direct activitățile de combatere a braconajului și a celor care depisteaza autorii unor asemenea fapte;
d) organizarea, desfășurarea și participarea la acțiuni stiintifice și de reprezentare la nivel național și international în domeniul cinegetic;
e) finantarea unor proiecte, studii și cercetari în domeniul cinegetic;
f) finantarea unor acțiuni de pregatire profesionala în domeniul cinegetic.
(4) Sumele neutilizate din fondul de protecție a vanatului într-un an calendaristic se reporteaza în anul următor.