Articolul 14
Art. 14 din LEGE nr. 103 din 23 septembrie 1996 fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului
- Capitolul 2 Administrarea şi gestionarea fondului cinegetic al României
(1) Raspunderea civila pentru pagubele cauzate de vanatul din speciile prevăzute în anexa nr. 1 revine gestionarului fondului de vânătoare, iar pentru cele cauzate de vanatul din speciile prevăzute în anexa nr. 2, autorității publice centrale care raspunde de silvicultura.
(2) Pentru pagubele produse de vanatul din speciile strict protejate despăgubirile se suporta în primul rand din fondul de protecție a vanatului.
(3) Pagubele se constata, în condițiile legii, la cererea persoanei pagubite, depusa la gestionarul fondului de vânătoare și la consiliul local în termen de maximum 3 zile de la data la care persoana pagubita a constatat producerea pagubei, de o comisie formata din reprezentantul administrației publice locale, din imputernicitul gestionarului fondului de vânătoare și persoana pagubita, care incheie în acest scop un act constatator.
(4) În caz de neprezentare a imputernicitului gestionarului fondului de vânătoare în termen de 48 de ore de la anuntarea sa, constatarea pagubelor se va face de către reprezentantul administrației publice locale în prezenta a doi martori și a persoanei pagubite.
(5) Litigiile se solutioneaza de către instantele judecătorești.
(6) Pagubele cauzate de vanat, cele cauzate vanatului prin fapte ilicite care au ca obiect vanatul, precum și cuantumul despăgubirilor se expertizeaza de către expertii tehnici de vânătoare. Cheltuielile de expertiza vor fi suportate ulterior de cel care a produs paguba.