Articolul VII
Art. VII din ORDONANŢĂ nr. 47 din 28 august 2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
- Secţiunea a 3-a
privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, re , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Alineatele (1) și (1^1) ale articolului 8 se modifică și vor avea următorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situații:
a) la înființarea societăților comerciale, a societăților cooperative și a cooperativelor agricole, de către asociați, acționari și reprezentanții legali desemnați;
b) la solicitarea înscrierii asociațiilor și fundațiilor în Registrul asociațiilor și fundațiilor de către asociații sau membrii fondatori ai acestora;
c) la autorizarea exercitării unei activități independente de către solicitanți;
d) la cesiunea părților sociale sau a acțiunilor de către noii asociați sau acționari;
e) la numirea de noi reprezentanți legali, precum și la cooptarea de noi asociați sau acționari cu prilejul efectuării majorării de capital social de către noii reprezentanți legali, asociați și acționari.
(1^1) Obligația prevăzută la alin. (1) este îndeplinită în situațiile prevăzute la lit. a), d) și e) prin transmiterea, în format electronic, a informațiilor din cazierul fiscal al contribuabililor de Ministerul Economiei și Finanțelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, la solicitarea acestuia, în termen de 8 ore. Solicitarea cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele informații: numele și prenumele/denumirea și codul de identificare fiscală."
2. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) Certificatul de cazier fiscal este valabil 30 de zile de la data emiterii și numai în scopul în care a fost eliberat.
(2) Eliberarea certificatului de cazier fiscal se face de îndată, în prezența contribuabilului sau a reprezentantului acestuia.
(3) Pentru eliberarea certificatului de cazier fiscal sau pentru transmiterea electronică a informațiilor din cazierul fiscal se percepe o taxă în sumă de 20 lei pentru fiecare persoană.
(4) Taxa prevăzută la alin. (3) se face venit la bugetul de stat și se plătește la unitățile de trezorerie și contabilitate publică sau la Oficiul Național al Registrului Comerțului, după caz."
3. Alineatul (2) al articolului 14 se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Procedura de eliberare a certificatului de cazier fiscal și de transmitere, în format electronic, a informațiilor din cazierul fiscal al contribuabililor, a cărui prezentare este obligatorie la înființarea societăților comerciale pentru persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1), precum și modalitatea de plată a taxei prevăzute la art. 9 alin. (3) vor fi convenite prin protocol încheiat între Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Justiției - Oficiul Național al Registrului Comerțului."