Articolul 18
Art. 18 din ORDONANȚĂ nr. 38 din 22 august 2007 privind importul în România al produselor de protecție a plantelor și al mostrelor, ajutoarelor și donațiilor de produse de protecție a plantelor din țări terțe
- Capitolul II Importul mostrelor, ajutoarelor și donațiilor de produse de protecție a plantelor din țări terțe
În vederea obținerii certificatului de abilitare pentru import mostre de produse de protecție a plantelor, solicitantul omologării prezintă autorității emitente prevăzute la art. 17 alin. (1) următoarele documente:
a) declarație privind scopul importului/distribuirii de mostre de produse de protecție a plantelor;
b) cerere-tip de distribuire pentru experimentare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 ;
c) copie a certificatului de înregistrare la registrul comerțului sau, după caz, copie a autorizației de funcționare în România;
d) program de cercetare-testare-experimentare în condiții de producție, în original, întocmit de institutele de profil, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 ;
e) documente care să ateste că solicitantul omologării este titularul brevetului de invenție (patent) sau că are acordul scris al titularului pentru a solicita testarea și omologarea produsului respectiv în România.