Articolul 3
Art. 3 din ORDIN nr. 1 din 6 iulie 2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România
- Anexa
- Capitolul I Dispoziţii generale
În îndeplinirea scopului său, Institutul are următoarele atribuții principale:
a) analizează din punct de vedere instituțional regimul comunist, sistemul de putere în cadrul acestui regim;
b) evidențiază natura relațiilor dintre activul de partid și fosta Securitate, dintre aceasta și celelalte verigi ale sistemului represiv din România;
c) descrie modul de organizare și de funcționare a acestor instituții în administrarea actului de poliție politică;
d) prezintă activiștii de partid, ofițerii și magistrații care lucrau în cadrul aparatului de represiune;
e) identifică abuzurile și crimele săvârșite, ordonate sau inspirate de către persoanele care au ocupat funcțiile prevăzute la lit. d);
f) adună date, documente și mărturii cu privire la toate acțiunile care au lezat drepturile și libertățile omului în anii regimului comunist și pe baza acestora sesizează organele de cercetare penală, indiferent de timpul și de circumstanțele în care acestea s-au petrecut;
g) identifică responsabilii aparatului de decizie din domeniul propagandei comuniste, responsabilii pentru actele administrative și deciziile economice care au generat manifestări ale represiunii în viața socială și culturală, de la cartelarea hranei zilnice până la limitarea accesului la informație, artă și cultură, prin acte de cenzură;
h) aduce la cunoștință opiniei publice crimele, abuzurile, instigările la crime în numele "luptei de clasă", săvârșite de persoanele care au ocupat funcțiile prevăzute la lit. d);
i) susține, în condițiile legii, prin asistență de specialitate proprie sau prin colaboratori externi, demersurile legale pentru obținerea reparațiilor morale și materiale de către victimele regimului comunist și ale fostei Securități;
j) organizează activități muzeale în locații puse la dispoziție de instituții și autorități publice centrale și locale;
k) organizează activități de cercetare științifică, conferințe, expoziții sau seminarii cu caracter informativ-educativ, publică studii și documente rezultate în urma cercetărilor;
l) formulează puncte de vedere privind crimele, abuzurile și încălcările drepturilor omului, săvârșite în perioada regimului comunist în România, care ar putea conduce la elaborarea unor proiecte de acte normative cu scop reparatoriu;
m) elaborează, coordonează și participă la programe și/sau proiecte de cercetare, stagii de pregătire și instruire în domeniul de studiu și investigare prevăzut de lege.