Articolul 9
Art. 9 din NORMĂ nr. 25 din 25 iulie 2007 privind marketingul fondului de pensii administrat privat
- Capitolul III Pregătirea agenţilor de marketing ai fondului de pensii
(1) Cursurile de agent și examenele sunt organizate pe baza unei tematici privind cursul pentru agenți, avizată în prealabil de Comisie.
(2) În vederea obținerii deciziei de avizare a tematicii privind cursul pentru agenți, administratorul, persoana juridică specializată sau, după caz, brokerul de pensii private are obligația să includă în aceasta conținutul minim publicat pe pagina web a Comisiei.
(3) Administratorul, persoana juridică specializată sau, după caz, brokerul de pensii private este obligat să se asigure că persoanele fizice înscrise la cursurile de agent nu au mențiuni în cazierul judiciar.