Articolul 12
Art. 12 din NORMĂ nr. 25 din 25 iulie 2007 privind marketingul fondului de pensii administrat privat
- Capitolul IV Autorizarea brokerului de pensii private
Cererea pentru autorizarea brokerului de pensii private, conform anexei nr. 2, se depune la Comisie împreună cu următoarele documente:
a) actul constitutiv, în copie;
b) certificatul de înmatriculare, în copie;
c) actul juridic în baza căruia brokerul de pensii private deține spațiu destinat sediului social, în copie;
d) cazierul fiscal și judiciar, în original, pentru acționarii/ asociații persoane fizice;
e) declarația pe propria răspundere, în original, pentru acționarii/asociații persoane fizice din care să reiasă că îndeplinesc prevederile art. 11. lit. e) pct. îi);
f) certificatul constatator eliberat de oficiul registrului comerțului, în original, pentru acționarii/asociații persoane juridice, din care să reiasă că îndeplinesc prevederile art. 11 lit. f) pct. i);
g) atestatul fiscal, în original, pentru acționarii/asociații persoane juridice, din care să reiasă că îndeplinesc prevederile art. 11 lit. f) pct. îi);
h) carnetele de muncă și diplomele de studii semnate ale conducătorilor, din care să rezulte respectarea prevederilor art. 11 lit. g) pct. i), îi) și iii), în copie;
i) declarația pe propria răspundere, în original, a conducătorilor, din care să reiasă că îndeplinesc prevederile art. 11 lit. g) pct. iv);
j) cazierul judiciar, în original, al conducătorilor;
k) dovada achitării taxei de autorizare, în copie.