Articolul 3
Art. 3 din ORDONANŢĂ nr. 36 din 7 august 2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011
(1) La recensământ se înregistrează cetățenii români cu domiciliul în țară, indiferent dacă la momentul de referință al recensământului se află pe teritoriul țării ori se află în străinătate, precum și persoanele de altă cetățenie ori fără cetățenie care au domiciliul sau au reședință în România.
(2) Nu se înregistrează la recensământ persoanele de cetățenie străină din cadrul reprezentanțelor diplomatice, consulare și comerciale sau al reprezentanțelor organizațiilor internaționale și nici membrii familiilor lor, personalul forțelor armate străine, personalul flotei comerciale navale și aeriene - cetățeni străini, care la momentul de referință al recensământului se află temporar pe teritoriul țării.