Articolul 65
Art. 65 din ORDIN nr. 110 din 9 iulie 2007 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor
- Anexa
- Capitolul II Asigurarea serviciului de salubrizare şi condiţii de funcţionare
- Secţiunea a 7-a Curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ
(1) Evidența activității privind combaterea poleiului și deszăpezirii străzilor din localitate pe timp de iarnă se va ține de către operator într-un registru special întocmit pentru această activitate și denumit "jurnal de activitate pe timp de iarnă".
(2) Jurnalul de activitate pe timp de iarnă, semnat de reprezentantul împuternicit al autorității administrației publice locale sau al asociației de dezvoltare comunitară, după caz, constituie documentul primar de bază pentru verificarea activității și decontarea lucrărilor efectuate.
(3) În cadrul jurnalului se vor trece cel puțin următoarele:
a) numele și prenumele dispecerului;
b) data și ora de începere a acțiunii pe fiecare utilaj/echipă în parte;
c) data și ora de terminare a acțiunii pe fiecare utilaj/echipă în parte;
d) străzile pe care s-a acționat;
e) activitatea prestată;
f) forța de muncă utilizată;
g) utilajele/echipele care au acționat;
h) materialele utilizate și cantitatea acestora;
i) temperatura exterioară;
j) condițiile hidrometeorologice;
k) grosimea stratului de zăpadă conform datelor primite de la Administrația Națională de Meteorologie;
l) semnătura dispecerului;
m) semnătura reprezentantului împuternicit al beneficiarului.
(4) Evidența se va ține pe schimburi, separat pentru acțiunea cu utilaje și separat pentru acțiunea cu forțe umane.