Articolul 108
Art. 108 din ORDIN nr. 110 din 9 iulie 2007 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor
- Anexa
- Capitolul III Drepturi şi obligaţii
- Secţiunea 1 Drepturile şi obligaţiile operatorilor serviciului de salubrizare
Operatorii serviciilor de salubrizare au următoarele obligații:
a) să țină gestiune separată pentru fiecare activitate în parte, pentru a se putea stabili tarife juste în concordanță cu cheltuielile efectuate;
b) să asigure prestarea serviciului de salubrizare conform prevederilor contractuale și cu respectarea prezentului regulament, prescripțiilor, normelor și normativelor tehnice în vigoare;
c) să plătească despăgubiri persoanelor fizice sau juridice pentru prejudiciile provocate din culpă, inclusiv pentru restricțiile impuse deținătorilor de terenuri aflate în perimetrul zonelor de protecție instituite, conform prevederilor legale;
d) să plătească despăgubiri pentru întreruperea nejustificată a prestării serviciului și să acorde bonificații procentuale din valoarea facturii utilizatorilor în cazul prestării serviciului sub parametrii de calitate și cantitate prevăzuți în contractele de prestare;
e) să furnizeze autorității administrației publice locale, respectiv A.N.R.S.C., informațiile solicitate și să asigure accesul la documentele și documentațiile pe baza cărora prestează serviciul de salubrizare, în condițiile legii;
f) să încheie contracte de asigurare pentru pagubele aduse la infrastructura exploatată în desfășurarea activităților;
g) să dețină toate avizele, acordurile, autorizațiile și licențele necesare prestării activităților specifice serviciului de salubrizare, prevăzute de legislația în vigoare;
h) să respecte angajamentele luate prin contractele de prestare a serviciului de salubrizare;
i) să presteze serviciul de salubrizare la toți utilizatorii din raza unității administrativ-teritoriale pentru care are hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii, să colecteze întreaga cantitate de deșeuri municipale și să lase în stare de curățenie spațiul destinat depozitării recipientelor de precolectare și domeniul public;
j) să doteze punctele de colectare cu recipiente și/sau containere în cantități suficiente, cu respectarea normelor în vigoare;
k) să țină la zi, împreună cu autoritățile administrației publice, evidența tuturor utilizatorilor cu și fără contracte de prestări servicii în vederea decontării prestației direct din bugetul local, pe baza taxelor locale instituite în acest sens.
l) să respecte indicatorii de performanță stabiliți prin hotărârea de dare în administrare sau prin contractul de delegare a gestiunii și precizați în regulamentul serviciului de salubrizare, să îmbunătățească în mod continuu calitatea serviciilor prestate;
m) să aplice metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor specifice de operare;
n) să doteze utilizatorii cu mijloacele necesare precolectării selective, în condițiile stabilite de prezentul regulament;
o) să verifice starea tehnică a mijloacelor de precolectare și să le înlocuiască pe cele care prezintă defecțiuni sau neetanșeități în maximum 24 de ore de la sesizare;
p) să asigure curățenia și igiena căilor publice, a stațiilor mijloacelor de transport în comun;
q) să își extindă anual aria de activitate pentru serviciul de salubrizare, pentru a deservi întreaga comunitate a localității;
r) să asigure curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice, din stațiile mijloacelor de transport în comun, de la trecerile de pietoni semnalizate și să le mențină în funcțiune pe timp de polei sau de îngheț;
s) să asigure desfășurarea corespunzătoare a programelor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare conform programelor aprobate de autoritatea administrației publice locale;
t) să factureze serviciile prestate în conformitate cu procedurile proprii de facturare aprobate de autoritatea competentă, la tarife legal aprobate;
u) să înființeze activitatea de dispecerat și de înregistrare a reclamațiilor, având un program de funcționare permanent;
v) să înregistreze toate reclamațiile și sesizările utilizatorilor într-un registru și să ia măsurile de rezolvare ce se impun. În registru se vor consemna numele, prenumele persoanei care a reclamat și a primit reclamația, adresa reclamantului, data și ora reclamației, data și ora rezolvării, numărul de ordine al reclamației care va fi comunicat petentului. La sesizările scrise operatorul are obligația să răspundă în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acestora;
w) să țină evidența gestiunii deșeurilor și să raporteze periodic autorităților competente situația, conform reglementărilor în vigoare.