Începe proba gratuită

LEGE nr. 239 din 12 iulie 2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosința unităților de cult

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din LEGE nr. 239 din 12 iulie 2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosința unităților de cult

(1) Cererile de transmitere a dreptului de proprietate se soluționează în termen de 60 de zile de la data înregistrării, prin hotărâre.

(2) În situația în care în momentul atribuirii imobilul se afla în domeniul public, prin hotărâre se va aproba și trecerea acestuia în domeniul privat al statului sau al unității administrativteritoriale, potrivit legii.

(3) Hotărârea de transmitere cu titlu gratuit a dreptului de proprietate adoptată în temeiul prezentei legi se comunică unității de cult care a făcut cererea.

(4) Actul de transmitere cu titlu gratuit a dreptului de proprietate se încheie în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dreptul de proprietate putând fi înscris în cartea funciară. Actele prin care cultele religioase recunoscute devin titulare ale dreptului de proprietate sunt scutite de taxă de timbru.

(5) În cazul în care cererea de transmitere în proprietate este respinsă, o nouă cerere poate fi formulată după trecerea unui termen de minimum un an de la data depunerii primei cereri.