Articolul 55
Art. 55 din LEGE Nr. 72 din 12 iulie 1996 privind finanţele publice
- Capitolul 3 Elaborarea, aprobarea, execuţia şi încheierea execuţiei bugetelor locale
(1) În bugetele proprii ale județelor și al municipiului București, municipiilor și sectoarele municipiului București, orașelor și comunelor se poate înscrie fond de rezerva bugetară la dispoziția consiliului local sau a celui județean, după caz, al fiecărei unități administrativ-teritoriale, în cota de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se poate utiliza pentru suplimentarea unor credite bugetare aprobate prin bugetele locale, în vederea finanțării acțiunilor și sarcinilor nou-intervenite în cursul anului.
(2) Fondul de rezerva bugetară prevăzut la alineatul precedent poate fi majorat, în cursul anului, cu până la 50% din cuantumul inițial al acestuia aprobat prin buget, din disponibilitățile de credite bugetare care nu mai sunt necesare până la sfârșitul anului.
(3) Nu pot fi folosite cu aceasta destinație disponibilitățile de credite bugetare provenite de la cheltuielile de personal și de capital.