Articolul 5
Art. 5 din LEGE Nr. 72 din 12 iulie 1996 privind finanţele publice
- Capitolul 1 Dispoziţii generale
(5) Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și bugetele instituțiilor publice se aproba astfel:
a) bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale - prin lege;
b) bugetele proprii ale județelor, municipiului București, municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor, precum și bugetele fondurilor speciale constituite potrivit legii în afară acestor bugete - de către consiliile județene sau locale ale acestora, după caz;
c) bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele prevăzute la lit. a) și b) - de către organul ierarhic superior al acestora, dacă legea nu prevede altfel;
d) bugetele instituțiilor publice care se finanțează integral din venituri extrabugetare - de către organul de conducere al instituției publice respective, cu avizul organului ierarhic superior.
(2) Bugetele prevăzute la lit. b)-d), precum și bugetele tuturor agenților economici, ale sistemelor de asigurări sociale și ale altor unități care, potrivit legii, au obligația de a întocmi bugete, se vor elabora potrivit normelor metodologice stabilite de Ministerul Finanțelor.