Începe proba gratuită

LEGE Nr. 72 din 12 iulie 1996 privind finanţele publice

Articolul 39

Articolul 39

Art. 39 din LEGE Nr. 72 din 12 iulie 1996 privind finanţele publice

  1. Capitolul 2 Elaborarea, aprobarea, execuţia şi încheierea execuţiei bugetului de stat

(1) Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în urma demolarii, dezmembrarii sau dezafectarii, în condițiile prevăzute de lege, a unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale, care aparțin instituțiilor publice finanțate în condițiile art. 70 alin. (1) lit. a) din prezenta lege, constituie venituri ale bugetului de stat sau ale bugetelor locale, după caz, și se vărsa la acestea potrivit normelor elaborate de Ministerul Finanțelor.

(2) Sumele obținute potrivit alineatului precedent de către celelalte instituții publice se rețin de către acestea în vederea realizării de investiții.

(3) Sumele încasate din concesionarea sau închirierea unor bunuri ale statului constituie venituri ale bugetului de stat sau ale bugetelor locale, după caz, dacă legea nu prevede altfel.

(4) Sumele obținute din valorificarea bunurilor confiscate se fac venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, în funcție de subordonarea persoanelor care au dispus confiscarea acestora în condițiile legii, după deducerea cheltuielilor materiale legate de aceasta activitate, precum și a sumelor reținute pentru stimularea personalului, potrivit legii.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.